vineri, 26 aprilie 2013

Secretele dietei Dukan

regimul dukan

Szilvia Dukan, creatoarea celebrei diete Dukan care a ajutat mii de bărbați și femei din lumea întreagă să slăbească spectaculos în timp record, a acceptat să ni se destăinuie într-un interviu fulger.

Știri onirice: Pe ce se bazează dieta Dukan?
S. Dukan: Dieta Dukan se bazează pe o singură regulă, ceea ce i-a adus și această imensă popularitate. Ai voie să mănânci doar în zilele în care ai făcut sex.

Știri onirice: Cum ți-a venit această idee? Ai experimentat dieta pe pielea ta?
S. Dukan: Tocmai așa am descoperit-o, pe pielea mea. Acum șase ani cântăream 107 kg, iar fostul meu soț a folosit cablul de la internet ca să coboare de la etajul 4 și să fugă de acasă. La serviciu am fost reclamată de un coleg pentru hărțuire sexuală, așa că m-au concediat și am ajuns pe stradă.
La greutatea mea, găseam rar clienți, așa că, la început, abia dacă reușeam să mănânc o shaorma la câteva zile. Așa, mâncând doar când găseam câte un client suficient de beat să mi-o tragă, am slăbit 27 de kilograme în trei luni.  Fiind din ce în ce mai atrăgătoare, făceam sex din ce în ce mai des, chiar și de mai multe ori pe zi, am renunțat la fast-food și am început să mănânc la restaurant. Așa am descoperit că între sex și slăbire există o legătură indisolubilă.

Știri onirice: Cum de nu te-ai îngrășat la loc?
S. Dukan: Sexul e o activitate fizică deosebit de solicitantă, mai ales că bărbații au devenit în ultimii ani extrem de sedentari, nu au deloc condiție fizică și trebuie să mă mișc doar eu.

Știri onirice: Dieta Dukan e eficientă și pentru bărbați?
S. Dukan: Este mult mai eficientă pentru bărbați, pentru că ei trebuie să alerge după femei și cheltuie pe ele și ultimii bani de shaorma. Problema la ei e după ce se însoară, că dacă nevestele îi lasă să se lenevească, apare efectul Yo-Yo și se îngrașă la loc.

Știri onirice: Care sunt dezavantajele dietei Dukan?
S. Dukan: Atunci când sexul nu este singurul mijloc de subzistență, Dieta Dukan nu mai vine de la sine și implică multă voință. Ai voie să mănânci doar când faci sex. Tentația de a trișa e mare. 

Mulțumin mult Szilviei Dukan pentru timpul și amabilitatea de care a dat dovadă. Deja e ora mesei, așa că hai la treabă, că altfel facem foamea...
  

Un comentariu:

  1. Cred ca Dieta Dukan este una dintre cele mai eficiente diete de slabit! Am urmat pas cu pas aceasta dieta si am slabit in total 13 kg! Sunt foarte multumit de ea!

    RăspundețiȘtergere