vineri, 16 mai 2014

A belly to Rogozin: L-a supărat pe Împărat

Imparatul tiganilor

Atitudinea arogantă și imperialistă a vicepremierului rus Dmitri Rogozin l-a scos din pepeni pe Împăratul Iulian. Spre deosebire de Ponta și Băsescu, care doar lansează comentarii belicoase de după fusta unchiului Sam, Iulian a procedat ca un adevărat împărat, iar rezultatele deja se văd.


După numai trei zile de când profesioniștii trimiși de Împărat au intrat în Rusia (la adăpostul întunericului, care-i camuflează perfect), panica a cuprins Kremlinul.

Rogozin, care postează pe Twitter și când pleacă de acasă, și când se întoarce, a fost victima perfectă. Forțele speciale imperiale au inventariat minuțios bunurile aflate în locuință, au schimbat încuietoarea de la ușă, au servit prânzul, au babardit două rusoaice și, când vicepremierul a postat că vine acasă, au încuiat frumos și au plecat.

Rogozin a raportat președintelui că-i lipsește doar o colecție de 367 de ceasuri de mână românești din perioada celui de-al doilea război modial. Adevărul este că i-au mai dispărut și 36.000 de euro, dar nu putea să zică nimic, că ăia erau șpagă de la niște băieți deștepți.

Ieri dimineață, patru vapoare sub pavilion turcesc, pline ochi cu fier vechi, au plecat spre Istambul. Rușii încă mai caută o divizie mecanizată de tancuri.

Putin și-a omorât în bătaie gărzile de corp, după ce a constatat că-i lipsește tableta, telefonul și portofelul.

Miliția rusă a raportat că nu mai are locuri în arest și a cerut aprobare pentru transferarea urgentă către lagărele din Siberia a unui lot de 10.000 de cerșetori care invadaseră Moscova. Transferul a fost suspendat pe o perioadă nedefinită, după ce s-a constatat lipsa șinelor de cale ferată pe mai multe tronsoane.

În paralel cu furtul șinelor de cale ferată, pe care țiganii trimiși în Rusia și-au luat angajamentul să-l finalizeze până pe data de 01.08.2014, a început și demontarea rețelei de alimentare cu energie electrică, însă aici sunt dificultăți pentru că firele trebuie arse pentru a preleva cuprul, iar pompierii ruși îi sâcâie toată ziua.

Împăratul Iulian a declarat că trebuie neapărat să recupereze și tezaurul până în toamnă, că trebuie să-l dea zestre la o nuntă. Pe 15 octombrie împlinește 13 ani fiica cea mică a împăratului, Expertiza, și trebuie s-o mărite neapărat înaintea acestei date, ca să nu fie considerată prea bătrână pentru măritiș.

Întrebat fiind în legătură cu Insula Șerpilor, Împăratul a declarat că nu se bagă pe probleme de imobiliare, dar a sugerat implicarea lui Gigi Becali, cel mai titrat expert român în schimburi de terenuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu